"Uitarea este leac tuturor durerilor de pe pamant; dar nu toate sufletele oamenilor sunt ca apele care se tulbura, fac creturi si se zbuciuma in furtuna, iar apoi se alina si intind un luciu mat, ca si cum in veci nimic nu le-ar fi rascolit. Uneori durerile aprige lasa pe urma lor o drojdie de orava." (mihail sadoveanu)
...ce cred eu...
Incepe cu "Uitarea este leac tuturor durerilor de pe pamant", pentru ca asta e un adevar general valabil, o regula, un principiu de baza, pe care s-au cladit multe altele, deci nu avea cum sa-l conteste. Dupa exprimarea acestuia, vine cu "dar", ca fiind exceptia ce confirma regula. Nu supara pe nimeni, nu contrazice pe nimeni. Accepta ce s-a crezut pana la el, dar vine cu o completare, exprimandu-si prin aceasta indoiala ("nu toate"), dar gasind si o explicatie acesteia ("uneori").
Cu totii speram sa ne vindece timpul, dar timpul nu poate sa vindece... din contra...uitarea nu e de fapt uitare, e doar...inradacinare, inveti a trai cu durerea, o duci cu tine pretutindeni si, isi pune amprenta pe tot ceea ce faci, te influenteaza in orice decizie vei lua. Pentru ca nu mai esti la fel.
"Uneori durerile aprige lasa pe urma lor o drojdie de orava"...exista experiente care te marcheaza, care iti impart existenta in "inainte" si in "dupa", si de multe ori, acest "dupa" poarta acea drojdie de otrava, care...iti otraveste existenta si nu te lasa sa traiesti. Sunt fericiti cei ce pot "uita", adica reusesc sa nu se mai gandeasca la experienta avuta, sa se linisteasca ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Asa ar trebui, teoretic, sa fie. Dar, pentru majoritatea, nu e... "nu toate sufletele oamenilor se alina, ca si cum in veci nimic nu le-ar fi rascolit"