Globalizarea este un fenomen care la ora actuală ridică problematici multiple si complexe. Este destul de greu de dat o definiție clară și universal valabilă și acceptată, iar acest lucru se datorează faptului că de cele mai multe ori chiar printr-o simplă definiție nu poți să nu schițezi automat și anumite poziții pe care te plasezi.
Dar totuși, ce înțelegem prin acest fenomen? Într-o manieră destul de simplistă am putea spune ca este un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente ce se desfășoară într-o parte a globului au repercursiuni din ce în ce mai ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului. Dacă ar fi să-i căutăm originile, am putea probabil merge mult înapoi în istorie până la marile descoperiri geografice sau chiar mai departe la expansiune Imperiului Roman. Dar cred că globalizarea ține mai mult de istoria contemporană și în speță de istoria recentă deoarece acum este momentul când acest fenomen este conștientizat.
Există trei paliere specifice globalizării: economic, tehnic și cultural. Apărută inițial la nivel economic aceasta se manifestă printr-o creștere rapidă a comerțului internațional, a fluxului de capital internațional și prin crearea de organizații la nivel internațional. Din punct de vedere tehnic este evidențiată o creștere a infrastructurii de telecomunicații globale. Aria culturală pe cât este de extinsă pe atât este și de controversată cuprinzând răspândirea multiculturalismului – doar că marile culturi exportate pot înlocui ușor culturile locale – turism și călătorii internaționale, imigrarea, răspândirea produselor locale în alte țări, evenimente sportive precum Olimpiadele sau Campionatele Mondiale, formarea și dezvoltarea unui set de valori universale.
Părerile privind globalizarea sunt împărțite existând deopotrivă și susținători și contestatari ai acestui fenomen, fapt ce duce, după părerea mea, la un momentdat la o polarizare a fenomenului în sine. Spun aceasta deoarece la un anume punct, organizatiile globale ajung să fie combătute tot organizații la nivel internațional. Astfel că, ipotetic vorbind, dacă ar fi să ne imaginăm o societate globală, aceasta nu ar fi în mod cert una omogenă. Dacă pornim de la ceea ce spunea Rosneau și anume că epoca politicii dominate de statele-națiune este lăsată în urmă, acestea trebuind să împartă teatrul de acțiune cu organizațiile internaționale și concernele multinaționale, este evident atunci că actorii scenei globalizării nu vor concorda niciodată. Astfel ca replică la o societate globală susținută de cele trei paliere ale acestui fenomen, avem și un răspuns de contracarare tot la nivel global, și mă refer aici de exemplu la fenomenul terorismului. Silvio Berlusconi declara după evenimentele de la 11 septembrie 2001 că teroriștii încercau să oprească „ efectul de corupere a civilizației Islamice de către Occident”. Este greu de crezut că societăți bazate pe cutume și tradiții adânc înrădăcinate în milenii de existență istorică vor renunța la acestea pentru a le înlocui cu un sistem extrem de diferit de modul lor de funcționare. Profesorul Yonosuke Hara afirma că pe măsură ce sistemul de guvernare globală devine mai puternic, țările în curs de dezvoltare au probleme din ce în ce mai mari în a pune pe primul plan dezvoltarea internă. Astfel el consideră că puterea pieței globale reprezentată de corporațiile multinaționale a început să erodeze libertatea guvernelor naționale de a aplica politici prioritare nevoilor societății interne.
Una din problemele majore ale globalizării este reprezentată de protecția mediului. Economia globală în expansiune este la ora actuală structurată pe resurse neregenerabile și cu puternic impact asupra mediului înconjurător, depășind capacitatea diferitelor ecosisteme. Există o serie de acorduri, planuri de acțiune și convenții internaționale care încearcă reglementarea acestei probleme. Dintre acestea foarte importante sunt Convenția pentru Biologie „Agenda 21” adoptată în 1992 la Rio de Janeiro precum și Convenția cadru privind modificările climatice de la Kyoto din 1997. Din păcate succesul acestora este infinit minimalizat și prin prisma faptului că nu au o susținere adecvată nici măcar din interiorul forurilor internaționale care le adoptă. Astfel Convenția de la Kyoto a fost decarată nulă după ce George W Bush – unul dintre semnatari – a încălcat-o în mod premeditat. Astfel el a hotărât ac prevederile protocolului de la Kyoto referitoare la limitarea emisiilor de CO2 să nu fie respectate. Presa europeană a condamnat dur retractarea de către America a propiei semnături pe un document socotit de importanță vitală pentru viitorul omenirii. Daca le Figaro titra „ Poluare: toată lumea împotriva lui Bush”, chiar și The Independent din Marae Britanie a criticat gestul „ Un om cinic, o eroare catastrofală”. Cu toate acestea protocolul a ramas la avloare nulă.
Alături de droguri, SIDA, conflicte etnice, crize financiare, pericolele privind mediul amenință existența societații umane într-o manieră poate mai gravă decât toate celelalte. Gaura de ozon, efectul de seră, consecințele imprevizibile și incalculabile ale tehnicii genetice și medicinii reproductive, calamități ecologice provocate de sărăcie – defrișarea pădurilor ecuatoriale care pierd anual 17 milioane de hectare, tehnologii învechite – catastrofe ecologice etc. toate acestea constituie un cumul de pericole iminente împotriva căruia trebuie într-adevăr găsite soluții la nivel planetar. Deși Yonosoke Hara considera că pentru salvarea mediului singura modalitate este menținerea sentimentului de comunitate în fiecare regiune, trebuie să recunoaștem că la ora actuală distrugeri ale mediului dintr-o partea globului au efecte imediate și majore asupra întregului mapamond.
Þările dezvoltate pot exporta locațiile pentru industriile dăunătoare mediului în zone ale țărilor în curs de dezvoltare, dar acest lucru nu-i fereste de efectele negative resimțite asupra mediului. Din contră cred că astfel de locații plasate în țările în curs de dezvoltare sunt cu atât mai dăunătoare deoarece acestea nu dispun de mijloacele necesare diminuării efectelor negative. Aș vrea să fac aici o paranteză și să ne aducem aminte de scandalul izbucnit în Statele Unite în 1993 când PG&E a fost acuzata de contaminarea apei potabile cu crom hexavalent. Acesta cauzează o lungă listă de boli, inclusiv cancer și mai grav este că pătrunde în structura ADN și este transmisibil la generațiile următoare. Vă dați seama că un astfel de eveniment dacă s-ar fi întâmplat oriunde pe glob într-o țară în curs de dezvoltare efectele negative ar fi fost mult mai catastrofale și de proporții mult mai mari. De aceea mă întreb – de acest caz avem cunoștiință deoarece s-a întâmplat in Statele Unite – dar ce se întâmplă cu sutele dacă nu chiar miile de cazuri de pe glob despre care nu se vorbește și ale căror pericole probabil că nici măcar cei din împrejurimi nu le conștientizează. Cred că acest sector ar trebui minițios analizat deoarece bolile sunt un element care se adaptează foarte bine globalizării – uitați-vă doar la aria și rapiditatea de răspândire a unor boli precum SIDA.
Cred că globalizarea în anumite arii este un factor pozitiv. Aș da aici exemplu palierul tehnic și inovațiile în acest domeniu care sunt rapid distribuite pe glob și ajută la evoluarea societății. Dar cred că este o idee absurdă, utopică să vorbim de o globalizare totală a vieții și existenței. Plus că și o lume bazată pe globalizare este în mod real multipolară și total neomogenă. Există o serie de disparități între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare cum ar fi arta mortalității la naștere care este în țările în curs de dezvoltare de 30 de ori mai mare; 1,5 milioane de femei mor la naștere in țările in deyvoltare; există 960 milioane de analfabeți în lume din care 2 treimi sunt femei; iar de exemplu în Africa rata de școlarizare primară este sub 60 la sută. O altă problemă a economiei mondiale inegal distribuită și rezolvată este șomajul. Acesta este și unul din factorii care stau la baza migrațiilor internaționale. De exemplu, Africa SubSahariană a generat fluxuri globale semnificative de emigranți în principal către fostele metropole. În epoca recentă un flux de emigranți spre occident vine din partea Europei de Sud-Est. Ceea ce este interesant este faptul că acești emigranți se constituie acolo în comunități ce încearcă conservarea identității culturale, în timp ce în țarile de oricine cultura și tradiția locală este din ce în ce mai subminată de cultura occidentală: de la ceea ce mancăm, ceea ce bem, ceea ce citim, ceea ce privim la televizor, ceea ce purtăm până la ceea ce devenim ca persoane în sine creează matrice ale unei lumi omogene, fără personalitate proprie...o fata morgana a egalității. Ori acest lucru, după cum am mai spus nu poate fi acceptat în toate societățile cum este cazul unor societăți precum cele asiatice sau din Orientul Mijlociu. Astfel în vremuri ale propagării și promovării globalizării avem de exemplu o serie de organizații multinaționale precum Banca Mondială, Biserica Catolică, Asociații internaționale ale sociologilor, MCDonald’s, carteluri de droguri, Mafia Italiana, HAMAS etc care acționează alături, împreună sau unele împotriva altora. Dacă ne găndim la ce caracterizează formarea acestor concerne multinaționale – unde mai putem aminti GreenPeace, Amnesty International, Nato, UE etc – și anume religie, cunoaștere, stil de viață concepții, cred că-i putem da dreptate lui U. Beck care spunea că „ pericolele globale generează societatea globală”.