Risipitori de timp si vreme, suntem anonimi confuzi in lupta cu destinul implacabil.Ne desprindem de visele noastre si aruncam la gunoi orice e incomod, orice nu convine vietii noastre comfortabile si totusi cautam cu disperare o iesire din noi insine.Am ascultat zgomotul sublim al lumii, discordanta tragica produsa de dezacordul sufletelor noastre, de tonalitatile diferite ale zborului nostru.
Am fost la mare si marea era tot acolo, imensa si neclintita, dar parca ceva s-a rupt in mine intre timp caci nisipul nu mai era fin si jucaus, ci murdar si rece, soarele nu se mai juca in mare aruncand flori de fotoni pe neclintirea ei, iar luna nu mai arunca lumina unei alte lumi in coama valurilor noptii.S-au dus desfatarile inocente ale, jocul ingenuu de-a viata, vremea apusurilor romantice pe un tarm de mare si nici macar nu am trait-o,nu am simtit magia inefabila a sarutului marii.
Imi doresc sa suflu in soare si soarele sa se spulbere precum scrumul unei tigari, sa fie mereu noapte.Ce cautam noi in lumea asta sa poluam cu mainile si gandurile noastre, sa manjim cu umbra noastra perfetiunea naturii?