Daca taci, mintea incepe sa creeze idei triste si ma inunda tristetea in toate colturile cenusii ale substantei rarefiate din paralelipipedul rotund al sistemului nervos central. Geometria formelor isi pierde logica si totul se reduce la semnificatia stropului de siliciu ramas in imponderabilitate intre cele doua sfere alungite ale clepsidrei lasata neintoarsa in partea opusa inimii pentru a crea ideea falsa ca timpul a inghetat in suflete prelungi. Si atunci incep sa inteleg de ce dragostea se poate asocia geometriei in spatiu. Pentru ca, fara imaginatie, nu poti realiza proiectia in plan...si dragostea devine un miraj intr-un spatiu limitat doar de nisipul fierbinte al desertului inchis intr-o crisalida de fluture cu aripi viu colorate, perforate de dorul luminii...sau in clepsidra timpului alb...