e vremea cand dezghetul rupe stoluri dinspre miazazi
si pune-n traista pastorului bucate de ramas bun
in soba focul nu-mi mai arde privirile pierdute
prin umbre lungi sub vise strecurate
pe sub franjuri de turturi dezghetati
lumina se strecoara si ma mangaie
eu ma las sa zbor pe cai de jar sub vorba moale a bunicii...

saltam pe-atunci din hibernare
si peste ani goneam nebun
nu intelegeam de ce bunica imi spune:-stai locului!

e vremea cand dezghetul rupe flori de sub zapezi
eu as zbura cocor prin vreme
m-as scutura de aripi frante
dar colea sub mangaiere de raza strecurata
e un bob de lapte cu ochi jucausi
si-l tot cert:- stai locului!