un copil îmi oprea inima în loc prizând-o cu două degete ca pe un fluture
mă scufundam liniștită în puritatea gestului său ca într-un cerc de apă înțelegând totul dintr-odată
perpetuasem cu nemăsurată vină această specie
îmi amintesc cum ea tresărea mângâindu-mă pe dinăuntru
ca un înger adevărat ce creștea în locul din care eu tocmai plecasem
(aveam un uter atât de greu plin de sângele meu)
pe-atunci vina îmi înnoda arterele sugrumând visele
de câte ori încercam să mă privesc în oglindă aceasta aluneca între mine și mine
scăpându-mă de imaginea mea prezentă răsfrântă și multiplicată
mă înmulțisem oricum
(cu tot spațiul acesta era imposibil să nu devii pe dinăuntru altcineva
să nu vorbești o tot altă limbă)

nu ne mai auzeam
nu ne mai vedeam

Maya se năștea în continuarea noastră salvându-ne de la dispariție

doar ea știe cu siguranță cine am fi putut fi
de aceea ne prinde acum cu ace argintii în prețiosul ei insectar

în seara asta Maya a prins luna în cana de lapte