Frunzele tremură la mângâierea suavă a vântului. Frunzele îmi aduc aminte de păduri, păduri cu zumzet de albine și miros proaspăt de primăvară, păduri care se află numai acolo unde ești tu… Pădurile îmi aduc aminte de tine. Dragostea mea începe acolo, la o cabană, într-un vârf de munte. Dragostea mea… subtilă și armonică combinare a sentimentelor ce ne cuprind câteodată sufletul. Dragostea mea, șoaptă din șoapta ta, suflet necunoscut, negăsit, nechemat, fără nume, fără cuget, fără soare. Dragostea mea… poezie și culoare, tandrețe și voluptate, înconjurându-mi sufletul, colorându-l, amestecând voluptatea cu tandrețea, armonia cu poezia, șoptind cald la ureche o adevărată poveste de dragoste, povestea ta…, povestea mea, povestea noastră.
Suflet cald plutind pe vânt, șopotind ca apa de izvor de primăvară, conturat în lacrimile veștede ale unei frunze, șoaptă nerostită pe un rest de glas, adormit înainte de a-ți rosti numele, culoarea, forma…