doamne
în mijlocul acestui ocean
          în mijlocul acestui oraș
stau ca un ghem de carne și semne
          putrezind o gestație-n mine
strîng în dinți cataclisme perfide
          un alint uneori requiem și
în somn oboseli cu degete lungi
          colind pîngărit în noapte de mai
împletind în mine un leagăn sicriu
          născut născocit din același cuvînt
din abis tac poeme
          temple albe-n ruine

tot mai greu
doamne în mijlocul acestei gropi
nu mai este acum nici un vis
decît eu