Cum frunza iubește pământul
pe care cade istovită de-a timpului povară
pasărea cerului își dezmiardă penele în adierea vîntului
copilul privește mama cu ochii limpezi purificînd tăcerea
...
Da!
...
toate acestea se-ntîmplă în această lume în care trăim eu,tu și el
Noi suntem cei orbi și surzi
Nu vedem, nu auzim aceste miracole care sunt lînga noi la un pas
obosiți de viață ,plictisiți de mediocritate
divina simplitate o alungăm
îngropîndu-ne în mrejele defunctului inedit
reguli și tipare ne îngrădesc aspirațiile divine
sufletul vrem parcă să-l întoarcem pe dos
inima s-o studiem cu o mână băgată pe gît
...
privește-l o clipă cu ochi de copil pe cel de lîngă tine
și cerul ți se va deschide
ascultă doar o data cum aerul pe care-l inspiri
îți șoptește basmul copilăriei pe care nu l-ai mai auzit de mult
învață-ți ochiul să privească și lasa-ți trupul să se bucure
dă-i spiritului frîu liber
și astă lume o s-o iubești prin gîndul tău
învățînd
intuind lumi nevăzute...