Am visat mult zilele acestea, pentru că am avut timp, în sfârșit, să dorm și eu ca lumea. Subconștientul meu s-a plimbat de nebun prin diverse locuri unde, m-am gândit, că ar exista posibilitatea să fiu prezentă în realitate, și asta m-a cam bulversat.
De exemplu, eram implicată în diverse proiecte, mă plimbam pe la tot felul de uși (capitonate, sau nu) cu tot felul de hârtii care prinseseră mucegai...asta, în timp ce scriam, și scriam de zor, nu știu de ce, pentru că nu se mai poartă cuvintele pe care încerc să le trăiesc și eu, considerând că am dreptul să mă tulbur de plăcere la expresiile: dor de... albastru infinit... sărut furat...etc.
Apoi, văzând că nici în vis n-am parte de ceea ce-mi doresc, mă chinuiam să mă trezesc, dar subconștientul mi-a dat și palma de final...LOL!
Eram într-un micuț apartament, îngrijind vreo doi copilași ca argintul viu (oare nu e demodată și expresia asta?), și gătind, bineînțeles, fasole cu afumătură. Întindeam rufe mici și multicolore pe balcon în timp ce mă gândeam, zâmbind, la vremurile când scriam poezii de dragoste...
A dat Dumnezeu și sărbătorile sunt la final, așa că nu voi mai avea timp de vise, sau coșmaruri.
Mă-ntorc cu bucurie la nebunia zilnică, e mai bine să n-ai timp să dormi!