Sunt un recuperator de zâmbete trimis în căutare de o forța mereu prea absentă.Îmi infrâng nefericirea cu un început de zâmbet.Îmi conduc viața după un principiu simplu:mergi înspre lumină,merg înspre lumina ochilor tăi,o lumină caldă,albastră.O să-mi fac din virtute un viciu,o să păcătuiesc întru mântuirea ta.

Îți respiram cuvintele,le luam la piept și le strângeam cât mă țineau puterile.Apoi ele se depuneau liniștit pe țărmul sufletului meu.Cuvintele tale grele,pline mă trăgeau în jos,mă afundam într-un ocean al fericirii.Deodată însă te-ai oprit,eram afundat până la gât si tu ți-ai oprit refluxul de cuvinte.Încă câteva cuvinte ar fi fost de ajuns să mă scufunde,un "te iubesc" sau un "te urăsc".M-ai lăsat suspendat între 2 lumi,incapabil să mă bucur de fericire și neputincios să mă regăsesc în suferință.
-Ai nevoie de chinuri trupești ca să-ți uiți chinurile omenești-
Mi-am smuls cu dinții pielea,mi-am ars carnea și mi-am sfărmat oasele,însă n-am reușit să scot nici măcar un cuvânt de la tine.
-Fiecare cu himera lui-
Ca un gest disperat mi-am chemat himera ce înainte să te cunosc o duceam in spinare.Cumplită fiară ce mă impresura si care mă incleșta cu mușchii ei elastici și puternici.Își înfingea cele 2 strașnice ghiare în pieptul meu și fabulosu-i cap își respira existența în creierul meu.Speram ca greutatea ei să mă scufunde însă nici o himeră nu-ți poate înlocui cuvintele.
O, groaznică si dumnezeiască patimă.Ce întunecoasă e noaptea și ce greu o străpung stelele.Parcă te-aș fi născut eu și parcă m-aș fi născut odată cu tine,te iubesc și ești a mea.Te privesc,îți respir răsuflarea,și furia ...mă îneacă.

7 mai 2005..ziua în care m-ai lăsat fără aer..