Huruitul celei mai grele nopti trecuse prin timpanele ei si acum, trezita in viata adevarata, in mijlocul traficului haotic,cu bratele sfasiate de deasupra coatelor si mirosea astfaltul.Si sangele si viata se scurgeau pe langa ea cu nepasare,iar cioatele in care statea sprijinita ii trimiteau fiori pe ceafa. Ochii nu se mai uitau niciunde. Era ea si dusmanul ei cel mai inversunat:viata ei. Narile inspirau lacome vaporii si mirosul de benzina. Nici o roata nu frana, toate masinile se miscau ritmic pe langa ea, ocolind-o, ignorand-o, banalizand-o.Organizarea si supunerea rotilor, repetandu-se cu ironie,ii aduceau aminte de sarmalele de Craciun pe care le impacheta ordonat si le rostogolea in cratita mare de pe aragaz. Mama...sarmale...roti...benzina...viata incepe cu mama si se termina cu benzina... Era in drum spre crematoriu. Benzina si-o turnase singura,pentru acomodare si acum astepta...roti...masini...sarmale...