Nu puteam să-ți scriu despre orice. De exemplu, ce să-ți fi spus despre unele lucruri simple, despre singurătatea asta aglomerată.
Þin minte că în fiecare zi mă ascundeam în pod cu tine.
Casa noastră de lemn murmura ceva din trunchiurile ei despicate
Dacă aș fi întins mâna timpul mi s-ar fi așezat în palmă ca un ghem.
Treceam încrezătoare dincolo, așa cum mi-ai spus
Să nu privesc în urmă. Să nu privesc în oglinzi
Treceam.

Apoi din ce în ce mai rar puteam să rostim prima vocală. Cred că tocmai ni se făcuse o frică de nedescris
Lucrurile simple mă atingeau cu o ciudată și indecentă familiaritate. Nu mai aveam nici o formă. Nici o credibilitate.
Unele urlau spre mine în culori stridente
și aveau un curaj nebun să fredoneze cu voce tare cântecul nostru de dragoste. Le crescuse la suprafață un strat viu și neinflamabil.
Altele purtau torțe și mă împingeau tot mai departe cu muchiile lor tăioase.
Plângeau deja în locul meu. Dar nu aveai cum să le auzi.
Se făcuse un frig cumplit în miezul tău. Știu. Știu că trebuia să te ascunzi.