femeia aceea stearpă ne conduce pe calea ei oarecare
noi știm că e oarbă și mută
ea crede că vede. ea crede că știe.
se ia după semnele unei lumi de carne și gheare
o urmăm tăcuți cu toate celelalte lighioane din noi ca într-o inutilă și absurdă transhumanță.
se mai întâmplă uneori să ne naștem în drum unul pe celălalt
atunci noaptea ne păzește de vise ca o cățea.
mai lăsăm câteva urme de întrebări nerostite ca să știe oricine că am trecut
din când în când ne aruncăm pieile ca să nu ne atingem cumva

desigur ne prefacem în orbi desigur
nimeni nu trebuie să-l vadă pe Dumnezeu așa