[...]
- Da, până la urmă viața-i o poveste

- Cu balauri, zâne?

- Depinde cum privești. Ca-n orice poveste, ficare-și găsește realitatea într-un colț, într-un personaj…

- Eu vreau să fiu un prinț! Tu ce-ai vrea să fii?

- Încet-încet osă vezi, odată ce crești, poveștile celor din jur încep să moară, iar dacă tu îți vei urma basmul, o să aibă suflet, o să devenină poveste nemuritoare… E o cale grea să-ți urmezi povestea într-o lume plină de balauri și o să te trezești de multe ori singur luptând contra lor…

- Singur? Dar în povești mereu apar prieteni să-ți sară-n ajutor!

- Da, și în realitatea care-o vei alege. Vin târziu într-adevăr, dar întotdeauna în momentele cheie.

- Bine-bine, dar tu ce vrei să fii?

- Un cavaler.

- Mă faci să râd, tată.

- De ce?

- Bine, dar nu ai sabie.

- Am, dar nu taie și nu omoară pe nimeni, din contră, dă viață și vindecă rănile sufletului…

și astfel tatăl s-a dus, și-a luat chitara și-a-nceput să cânte…