dreptatea nu-i la mine dar nici la voi nu este
și totul se repetă-ntr-o pierdere de vreme
această păguboasă și veșnică poveste
își face casă-n lacrimi ascunse printre gene

plătesc cu mine însumi dobânda de-a mă trece
de la o zi la alta așa cum înțeleg
adun poveri prea grele trimise să mă sece
și să-mi fărâmițeze fragilul meu întreg

nu pot să fiu de-a voastră nu sunt destul de bună
ați hotărât cu palma scăpată pe obraz
puteați să-mi spuneți asta cu-o strângere de mână
și uite... am puterea să nu vă port necaz