fă-mi loc în tine, dragul meu, numai în noaptea aceasta
eu, prizoniera invizibilă a sufletului tău
hai, vino, să mergem, întinde-mi mâna
uite-mă îmbrăcată în alb, atinsă de valuri, necuprinsă de timp
te iau cum mine, bolnavă și pierdută
spre fântâna anilor, cu lanțurile tot mai strânse
să nu ne pierdem, să nu te pierd, cerând iertare trupului
să fim prezenți în noi până când lumânările se vor stinge
până când muzica va înceta și atât cât ne va zâmbi din cer un înger
e noaptea noastră, iubite, unica noastră noapte
în care viața mea nu mai cântărește nimic pe nici o parte
pentru tine voi arunca toate cheile, anapoda, mă voi urca în fiecare tren
cu fiecare dimineață a primului tău surâs


și nu, acum, nu mă întreba dacă plâng,
nu mă întreba vreodată cât mă doare
cine sunt și dacă voi ajunge vreodată la tine
cu toți crinii în brațe striviți de aripile a doi îngeri
în puterea nopții acesteia îmi stă aprins destinul
își întinde plasa prin sunetele îndoielii
nu mai pot privi trupul ce mi-l îmbrac în mângâierile tale
nu mă mai pot privi, târziu îmi este
mă preschimb într-o roză cochilie de melc
nemișcată, înfrântă și resemnată


dar acum, te rog, închide-mi ochii, hai să visăm
umezește-mi buzele și gâtul
privește verdele ce îmi tulbură cele mai ascunse oase
da, uite, verdele, culoarea care imită degetele
scuturând absența și prezența în toate măruntaile mele
mă umplu de litere peste tot în toate colțurile
privește-mă, ai rămas ferecat în pupile
mi-e sufletul larg, etern și peste ani
chiar dacă nu s-a întâmplat, în mine ești, te simt, ești tot ce mi-a rămas
chiar dacă tu n-ai să mă vezi șezând în fața casei tale
îndurerată de atâtea absențe
să nu uiți ai totul în mâinile tale, am totul în mâinile mele și stau aici
cu gura plină de cuvinte nerostite și mă gândesc
dacă te-am atins o clipă
în timp ce-mi vând sufletul și sângele pentru un singur sărut


mă pierd, plec și mă regăsesc
e doar o noapte cu inimi distruse, rămân aici
eu singură cu trupul meu, ca o lumină apusă prea devreme
rămân să vorbesc despre noi
și despre toți pașii spre drumurile mele
buzele mele se pierd în labirintul nocturn
mâinile pentru ultima oară , cu febră,
te caută, îmbrățișând ecoul absenței
din mijlocul tuturor fulgerelor, privirea mea, pasăre rătăcitoare
oglinda cuvintelor tale mă trezesc
am glas, vorbesc, îmi privesc trupul răvășit și-ntins
totul pare să aibă sens într-o altă limbă necunoascută
cu o întrebare de treizecișiunu de decenii
în pragul nopții ma opresc,
înspăimântător de tristă, minunat de tristă
acoperându-mi toate gândurile
cu primul surâs adormit în oglindă
cu primul te iubesc...