în noaptea asta n-am să-ți mai spun nimic, e doar o stare de veghe
poate de acum n-am să mai dorm pe aceeași parte stângă
mă voi întoarce cu fiecare șoaptă nerostită la marginea gândului de poveste
parcă m-am săturat de aceleași cuvinte și toate poemele cu tentă de dragoste
am să beau în răstimpuri și ultimul pahar din chocolate cream with sour cheries
am să adaug și acest poem pe umărul timpului, la uscat cu celelalte cuvinte nescrise
amintește-mi când poți de iulie și august ca de o insulă secretă a prizonierilor nopții
ține-mă în brațe încă o dată fără să-ți pese de plecările-mi adânc închise
ține-mi cont la fiecare schimb de literă de nescrisele verbe și neștiutele clipe
pentru că nu mai am timp să mă-nvârt în metafore să cuprind într-un cerc răstignit
marea tematică a sensibilităților romantice
am în mâinile mele doar trestii pe care le strâng și le arunc la un pod lovit de ceasul morții
voi judeca cu fiecare arsură dinspre cumpăna zilelor pierdute în chip de limpezire
purtând pe buze spaima rămânerii-n genunchi a suspinului început în doi
acum mai spre sud, mereu înspre sud ca într-o întoarcere-n memorie am să rămân
chiar dincolo de crucea sudului și-a graniței dinspre vegherile de apă desfrunzite
acum, în noaptea asta n-am să-ți mai spun nimic, am să te numesc altfel
până când se vor rostogoli spre mine toate ploile în cântecul lor spre freamătul plantelor
n-am să-ți mai spun că am aflat despre explozia timpului și despre pământurile galbene
acum știu, începând cu această noapte dragostea mea îți va ajunge și te va ține treaz
cu încă o țigară, mai mult cu un zâmbet, ca o scoică din valuri tăinuite