Stau si scriu intinsa pe acelasi pat in care mai devreme ne.am iubit.
Si eram asa desprinsi de societatea in care traim,
asa desprinsi de vreme, de valuri si de ploi
nimic nu mai conta cand plapuma ne.atingea, pe.amandoi.
Era un sarut etern al visului indispensabil de.a trai,
era un mugure pe.o simpla craca pe care natura o va pedepsi.
Cum ma strangeai in brate, mi.atingeai parul cu mana, buzele cu gura, ochii.ti erau innabusiti, eram limpede..
Stiam ca trupul tau ma va acoperi, stiam ca fiecare colt al mastii mele se va ciobi,
se va intinde o furtuna de fluturi pretutindeni iar eu voi fi dezgolita, voi tresari.
Stiam. Nu intentionam sa plec. Nici cea mai mica parte din mine nu dorea sa plece. Absolutul te dorea pe tine, Universul meu facea parte din tine.
Atunci tu mi.ai ridicat barbia cu un simplu deget, mi.ai privit genele, ai vazut ca tremurau. Respiratia ta usoara si totusi ametita si covarsitor de fierbinte ma facea sa ma pierd. Mi.ai spus ca ma iubesti. M.ai facut sa zambesc. Am simtit ca in jurul dezatrului in care traiesc, tu erai lumina de la capatul tunelului. Iar acum nu faci decat sa.mi incalzesti viata, pretutindeni cu linistea dragostei tale galagioase.