în condițiile în care nu fumez momentul devine măreț în nimicnicia gestului.
îmi frământ mâinile, chit că mi le-am ocupat pentru câteva mici eternități fumînd țigara tocmai aprinsă.
îmi place scrumul, îmi place fumul, îmi place că tu care te nimerești să citești asta îți cauți deja, febril sau calm, cu ochii rămași agățați aiurea pe monitor
pachetul
bricheta.
previzibil.

uite! poftim, îți ofer eu un foc, un suflu, un fum sau chiar țigara pe jumătate arsă.
de pomană.
arsă așișderea.
nici măcar nu o fac subtil – am fost acuzată că intrig prin asta sau par doar fițoasă

norocul meu că leapșa pe orgolii și pitite nu este jocul meu preferat.
îl urmăresc doar de pe margine, când și când, în pauzele de șotron.
sau de dans.

cred că, până acum, de-aia nu am fumat; am fost absorbită de acorduri, prinsă în armonii sau disonanțe, partituri țesute pe-o margine de pian sau sparte precum o pânză de păianjen ingrat

dacă vrei, ia loc, toarnă-ți un pic de vin și ține-mi preț de-un timp țigara.
cât să evadez un pic pentru gura mea de oxigen.
noaptea mocirla nu se vede.

previzibil, vei zice.
știu.