aș fi vrut să mai îngrozim pădurea
cu lupii ascunși în pielea noastră

dar nu mai văd țărmul
unde ființa memoriei
primenește din când în când
gustul fad al timpului

de azi încep
să umblu pe vârfuri
peste un cer răsturnat
care-și caută pământul

să știi că mai am rădăcini
uitate în sânge de poveste