Nopțile pline de regrete invadează habitaclul învăluind totul în aer de trecut. Radioul uitat pornit nu prinde nici un post doar luminează difuz scrumiera de sub el. Ochii fixați în parbriz și mișcările de reflex ale fumatului sunt singurele dovezi că sunt viu.
Ea, trântind portiera, dispare în lumina farurilor către scara de bloc, cu pași nervoși.
Pornesc motorul. Am spus prea multe lucruri? A acuzat prea mult? ...Adio!

Săraca portieră! Trântită de prea multe ori a devenit zgomotoasă și parcă își cere drepturile unui pensionar prea bătrân și prea obosit ca să mai lucreze. De fiecare dată rămân uimit cum fiecare nouă ocupantă a locului din dreapta își cere scuze când, urcând pentru prima dată în mașină, portiera pensionară face zgomotul specific cu care s-a obișnuit să răspundă celor care o folosesc. Zâmbesc mereu și spun "nu-i nici o problemă, așa face ea". Din acel moment nu mai regret trecutul. Oare portiera a știut ce spune când te-ai urcat la mine în mașină?

Încep să caut un alt post de radio. Cântă melodia aceea: The Year Of The Cat. Al Stewart. Hm! Mașina demarează.
Portiera e tăcută.
Până la viitoarea deschidere.