la început credeam în ferestre. deschideam ferestre în oameni. ajungeam în locuri neașteptate. într-o zi am ajuns într-un oraș de alb. tu dormeai așa că n-am avut cui să spun. am așteptat să se întâmple ceva o culoare o umbră orice. mi-am dat seama că voi orbi chiar atunci chiar acolo dacă nu te las să mă visezi.

altădată tot pe când dormeai am alungat frica. am îngropat-o în curte.

am început să mă gândesc mult la Dumnezeu.

nu știu când au zidit toate ușile și toate ferestrele. am rămas aici cu gyuri. de fapt azi m-a rugat să mai stau. la început nu am înțeles. am crezut că se roagă în limba lui. mai stai. am rămas. Dumnezeu nu se răstește la oameni, mi-a mai spus. mama lui plângea cu jumătate de față. am sărutat-o pe obraz și pe singurul ei ochi. i-am iubit singurul fiu.

uneori prind momentul când pereții nu mai contează. respir. aerul miroase a tine. ca atunci când ai venit ca să nu mai pleci niciodată.