Din înaltul Cer,
pe o scară suspendată,
într-un colț de fericire
urcă și coboară,
în albă cascadă,
îngerii într-o diafană lumină.

Își închid aripile,
așezându-se
pe piatra rotundă,
ce, ascunsă în vreme,
deschide și astăzi
peste veacuri
o fereastră,
arătând lumii
încă o minune.

Piatra și astăzi,
frământă inimi
și varsă-n cupe visuri
din apusurile închistate
în forța Cuvântului,
modelate în esențele
tari ale Pământului.

Scara și astăzi vibrează,
spre măreția Universului,
frumusețea și candoarea
pământului,
păstrând bucuria
clipei atingerii infinitului.

Nectarul înțelepciunii,
vărsat din palmele Tale,
unește destine,
din anii și spațiile,
cu lumea ce se duse
a vremilor apuse,
în „Taina Iubirii”,
pe piatra lui Iacob,
prin scara fericirii.

Pe piatra lui Iacob,
ce mistuie ere,
smerită îmi plec capul
învăluită în visuri
și mistere.

Din colții singurătății,
și eu zbor spre infinit mereu
alături de îngerul meu,
cu dorul în suflet
după Iisus Dumnezeu.