Notă
Acest text, și altele care vor mai fi postate aici, au la bază elemente din D.U.I. (Dosar de Urmărire Informativă), Nr.3299, deschis pe numele meu, în calitate de urmărit, de DSS - Direcția Securității Statului, Serviciul Informații Interne. Multe dintre aceste pagini, precum și fotocopii ale paginilor originale, au mai fost publicate în revista de cultură Argeș, în format printat.

Pagină de jurnal

Azi, 22 septembrie 2008, am o întâlnire mare, ciudată chiar! Într-un birou, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, voi „întâlni” propriul dosar, voi afla cu ce nume să-i strig pe aceia care au găsit de cuviință că faptele mele și vorbele mele trebuiau aduse la cunoștința altora, care vegheau Patria, liniștea și bunul trai al celorlalți.

Azi voi afla de ce am fost „dușmanul” propriei mele Þări, dușmanul meu chiar. Azi mă voi întâlni cu acela care am fost, ori care mai sunt! Dacă mai sunt!

Mulți se vor întreba la ce îmi folosește această curiozitate, vor crede că sunt resentimentar, etc. Resentimentele au stat mereu departe de mine. Dar am trăit, atunci, răul care mi s-a făcut. La vremea respectivă am simțit asta și mereu trebuia să-mi iau măsuri de precauție. Am trăit într-un continuu exercițiu de supraviețuire. O fac pentru că trebuie să știu pe cine să iert. Ce rău?, vor întreba unii, ce ai avut tu de suferit în vechiul regim, oare nu toți am fost sub același opresor, de ce să ți se fi pus ție în sarcină poveri mai grele? Întrebarea lor e legitimă, chiar de bun-simț, câtă vreme nici o faptă a mea, din trecut, nu mă divulgă a fi fost unul care a încercat să răstoarne regimul! Așa să fi stat lucrurile?! Rămâne de văzut.

M-am săturat să mai continuu să fiu bănuitor față de toți aceia care mi-au fost mai aproape sau mai departe. Uneori pun la îndoială tot ce există, din fiecare clipă a mea de viață tristețea își ia tainul. De 18 ani fac asta și mă simt ca într-o închisoare lăuntrică. Sunt doar un om și tind să am și eu ceva din liniștea Aceluia din Grădina Ghethsimani.

Vreau ca peste bucuriile pe care mi le mai lasă Dumnezeu, în Mare Mila Lui, și în anii pe care îi mai am de trăit, să nu mai treacă o umbră venită de Nicăieri.
Ajută-mă, Doamne, să rămân un om aproape întreg, după ce voi fi văzut cu ochii cine-s pârâșii mei, ajută-i Doamne și pe ei să-și recapete libertatea!
2008-09-22, 06:13:48

EXERCIÞII DE ELIBERARE I

Voi trece peste descrierea emoțiilor avute la vederea acestui document despre trecutul meu. Am lecturat de două ori cele 170 de pagini. Iată pentru ce am fost în atenția Securității:

1. Eram suspectat că încerc să caut persoane de contact pentru a intra în legătură cu societatea culturală Unirea, din Viena, care ar fi fost o oficină a legionarilor români din Austria. În realitate eu trebuia, la dorința mea, să-i înmânez poeme religioase, scrise de mine, unui cleric român, slujitor la biserica românilor vienezi, spre a fi publicate într-un almanah editat de parohie. E vorba de Părintele Marin Braniște. După 1989 aveam să aflu că sub sutana bisericii de acolo ar fi stat o oficină a spionajului românesc.

2. Am fost denunțat că mă ocup de religiile orientale, în special de cele indiene, că încerc să iau legătura cu inițiați. În realitate am luat legătura cu Vasile Andru, cunoscut pentru demersurile sale de a cunoaște și a dobândi cât mai multe informații despre varii culturi și metode de lecuirea maladiilor sufletești și sociale. Organele de urmărire nici azi nu au aflat de această singură întâlnire. În schimb, când am pornit spre București, în vederea contactării yoghinului Mario Sorin Vasilescu, am observat că sunt urmărit și am renunțat. Din dosar nu rezultă că ar fi știut pe cine urmează să contactez. Fără să-mi dau seama că-l pot enerva pe filator, o zi întreagă l-am „plimbat” pe un straniu traseu. Voiam să închei acest traseu aiuritor în cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești, dar am renunțat – l-aș fi iritat prea tare. Vigilenților le-a mai scăpat și interesul meu manifestat pentru cultura aramaică, mai ales pentru evangheliile traduse din aramaică. Ar fi aflat că am petrecut sute de ore studiind această cultură, că am scotocit marile anticariate din București, că alesul om, care a fost cărturarul Silvestru Voinescu, regretatul director al Bibliotecii Județene Arges, mi-a pus la dispoziție cărți rare și interzise în epocă.

3. S-a presupus că voi contacta clerici ai B.O.R., clerici carismatici, cu atitudine vădit anti-sistem, care cu adevărat asigurau credincioșilor asistență sufletească. Era adevărat! Prin scriitorul și filosoful Bogdan Ezechil, azi trăitor în Norvegia, l-am contactat pe regretatul Părinte Galeriu. Prin munca zeloasă a informatorului Dobrescu, a cărui identitate o cunosc, s-a aflat de legătura mea cu Părintele. Nici nu am ascuns asta, dimpotrivă!

4. Urmare a relatărilor informatorului Dobrescu, mi s-a mai pus în sarcină și influența nefastă pe care aș avea-o asupra tinerilor din cenaclul literar Liviu Rebreanu, din Pitești. Se mai „aprecia”că în pomenitul cenaclu, și în alte medii culturale, fac apologia Bibliei, că aduc serioase critici sistemului educațional, că eu consideram nefastă ruperea Națiunii de Dumnezeu, că una ca asta va duce la o alienare națională. Da, vorbeam despre valoarea morală și metafizică a Bibliei, despre excepționala poezie care se întâlnește în tot locul în Cartea cea Mare. Pentru a fi, însă, apologet al Bibliei, nici acum, la 55 de ani, după zeci de ani de studii susținute, eu unul nu pot spune că îi știu deslușirile. Ca și în alte domenii, puterile și priceperea mea au fost modeste, mai ales că am fost și sunt doar un autodidact. Pregătirea mea de bază este într-un domeniu tehnic.

5. Eram bănuit că voi scoate materiale literare, și nu numai, în exteriorul țării. Ofițerul de filaj a descoperit că în zona mea de interes a intrat un student arab, cursant al Institutului Pedagogic din Pitești, pentru inițierea în limba română. S-a dispus supravegherea relațiilor mele cu cetățeanul de origine arabă – se bănuia că-l voi face pe acesta cărăușul materialelor pe care vreau să le expediez la Viena. S-a dispus darea lui în consemn la toate punctele de frontieră. În realitate, acel arab era îndrăgostit de poezia lui Eminescu și vroia să traducă mai multe poezii ale acestuia în limba arabă. Pentru asta l-am sprijinit pe cât mi-a fost în putință. Iaca ! L-am "vândut" pe Eminescu în limba arabă!

Drept mulțumire, prietenul musulman s-a oferit să-mi treacă peste graniță, si să înmâneze unui om de legătură cu postul de radio Europa Liberă, un raport întocmit de mine și care avea ca temă relația scriitorului de provincie cu diverși conducători ai revistelor literare locale și centrale, cu directorii și redactorii editurilor din România. După 1989 aveam să aflu că acel om de legătură era, de fapt, cârtița Securității Române.


6. Se considera că am o atitudine dușmănoasă față de regimul comunist, cu precădere față de manifestările literare omagiale, prestate de colegii mei de cenaclu, de breasla scriitorilor în general. Informatorul Dobrescu aprecia că atitudinea mea fragmentează și viciază ședințele de lucru ale cenaclului, că, avându-mă exemplu de ne-aliniere la comanda politică, tinerii nu vor să scrie lucrări patriotice. S-a subliniat în mai multe rânduri, apăsat, că influența mea se poate exercita și asupra unor scriitori mai vârstnici. Tot informatorului Dobrescu, căruia i se mai alătură doi, denunță organelor de Securitate și desele mele întâlniri cu poetul Ion Popa Argeșanu.(1) Organele dispun să i se deschidă și lui I.P. Argeșanu un dosar de urmărire informativă – DUI. Da, mă întâlneam des cu Ion Popa Argeșanu, analizam situația culturală, economică, socială din vremea aceea. O astfel de discuție, dar mult mai amplă, am mai purtat-o și la restaurantul Uniunii Scriitorilor, din București, unde ni s-a alăturat și Gheorghe Tomozei. Un scriitor obscur, de la o masă vecină, a chemat un securist. Acesta a cerut Miliției Capitalei o dubă și numai notorietatea lui Tomozei ne-a scăpat, după un scurt arest, de o amplă anchetă. Încercam să ne gândim la diverse scenarii, la activități subversive care ar fi putut duce la o schimbarea. Dar e greu de conceput că aș fi făcut planuri de protest sau de revoltă doar cu pomeniții mei colegi. Nu eram chiar atâta de naivi încât să nu ne dăm seama că ne lipsește o logistică elementară, cum ar fi crearea unei minimale protecții, de care ar fi trebuit să beneficiem, spre pildă din partea unui for internațional, nu doar din partea postului de radio Europa Liberă. Eu aveam, la acea vreme, o persoană de contact, Gh. Tomozei avea chiar mai multe. Suspiciunea și teama, cele mai teribile arme ale Securității, ne-au făcut să ne vedem de treabă; mai ales după scurta internare a noastră la Miliție.


Cam acestea au fost motivele, în linii generale, pentru care am fost considerat un ins periculos. Adică pentru tot ce au făcut sau ar fi făcut niște oameni onești ai acelor vremuri! Nimic spectaculos! Cu toate astea, lucrurile nu stau tocmai așa. Strânși cu ușa, pentru te miri ce potlogării făcute cândva, câțiva ademeniți cu bani!, unii informatori deveneau zeloși și te puteau arunca în închisoare; mai ales dacă erai în cercetarea unor ofițeri puși pe dobândirea de grade și funcții.

Întâlnirea cu dosarul întocmit pe numele meu a avut un efect benefic, așa cum mă și așteptam; am început să mă eliberez lăuntric, cu toate că printre vânzători mi-am găsit și foarte buni prieteni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am fost pus eu în situația vânzătorilor, că am puterea să mai cred în prietenie, că mai pot face binele, dacă îmi stă în putință, așa cum am primit povața-poruncă de la părinții mei.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mă preocupă decât iertarea, iară nu răzbunarea. Spun că mă preocupă, deoarece sunt un creștin practicant facultativ, așa că doar dibuiesc cum stau lucrurile cu virtutea iertării. A nu se uita că Mântuitorul pare a pune un mai puternic accent pe iertare decât pe greșeală. Altfel spus, iertarea este un atribut dumnezeiesc și asta poate fi o dovadă a existenței divinului în Făptură.

Experiența socială a omului îl face pe acesta să-și ierte cu mai mare ușurință dușmanul decât prietenul. De iertare sunt preocupați și oamenii simpli, și aristocrații gândirii și culturii, din toate timpurile și de azi. Definițiile date iertării, evaluarea acesteia, sunt multe și variate. Un om într-o lungă viață nu poate mântui domeniul acesta. Este și normal, câtă vreme multe dintre consecințele faptelor noastre ne pun în situația de a cere iertarea și de a ierta. În numărul viitor voi continua o primă analiză a dosarului; mai sunt multe considerații de făcut, voi mai vorbi despre iertare, dar, mai ales, despre ce nu este iertarea!
Note:
(1) Ion Popa Argeșeanu, cunoscut poet argeșean

EXERCIÞII DE ELIBERARE II



După citirea dosarului m-am simțit într-un început de eliberare. Dar a afla că ai fost vândut, și de cine ai fost vândut, nu presupune că procesul de eliberare lăuntrică a avut loc și s-a încheiat. Ești om, păcătos ca și pârâșii tăi, la o vârstă care presupune experiență variată, și ai datoria să-ți pui, în cel mai sincer și profund mod cu putință, întrebări despre tine, despre ce l-a determinat pe celălalt să se lepede de tine, trebuie să te întrebi ce este și ce nu este iertarea, cum să ierți, pentru ca iertarea să nu fie o formă a mândriei “când nu-l poți altfel pedepsi” pe cel care te-a umilit și vândut pe arginți.

Iertarea nu este doar un „act imediat al voinței”. Mulți se simt vinovați, sau îi învinovățesc pe ceilalți, pentru că nu pot ierta imediat. Când spunem că vrem să iertăm „nu ne putem suprima emoțiile, ci avem nevoie de un act al întregii noastre ființe și se cere participarea tuturor puterilor noastre sufletești: inimă, inteligență, vrere”. Cine sare peste etapele schimbărilor emoționale și ale tămăduirii nu face decât să oblojească o rană infectată, obrintită, cum frumos spuneau cei vechi. Aceasta va sfârși prin a se infecta și mai rău. Așa se face că am simțit nevoia unui dialog cu psihologi, cu preoți ai bisericii noastre. Am început un dialog cu o față bisericească și pot spune că drumul spre esența problemei este mult mai anevoios decât pare a fi la o primă vedere. Citez din spusa Părintelui: „Când ierți, cu adevărat se întâmplă ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat. Acesta din urmă poate și el conștientiza minunea și își poate schimba comportamentul. Dar, tot la fel de bine, cu cel iertat nu se poate petrece nici o schimbare“.


Nici un coleg de-al meu, din lumea literară, care dintr-un motiv sau altul «m-a dat în primire», nu a venit să-mi spună, bărbătește, că a fost nevoit sau nu să mă «toarne organelor» de Securitate. Turnătorii se mișcă nestingheriți prin viața culturală locală și națională, prin economie și politică, fără nici o umbră de remușcare, afișează chiar o morgă eroică!

Au fost, totuși, trei excepții, pe care le-am pomenit de-a lungul vremii – prietenii mei, poeții Florian Silișteanu și Liviu Ștefănescu chiar în acea vreme au venit și mi-au spus că se făceau presiuni asupra lor să dea, despre mine, declarații incriminatoare la «dictare». Spre cinstea lor, mai tinerii mei confrați au refuzat, asumându-și astfel riscuri foarte mari. Un al treilea prieten, scriitor, mi s-a mărturisit doar cu câteva săptămâni înainte de a muri, în 1998. A simțit, sărmanul, nevoia unei curățiri în vederea așteptatei întâlniri cu Dumnezeu.

Mulți amici și cunoscuți au aflat de faptul că am intrat în posesia unei copii a dosarului meu de urmărit. Pe unii dintre aceștia i-am întâlnit și am avut surpriza să aflu, din gura lor, că dezaprobă această nevoie a mea de eliberare, prin analizarea dosarului și aflarea denunțurilor. Ba, mulți au avut replici voalat acuzatoare; altfel spus, eu trebuia să rămân cu sufletul împovărat, să nu tulbur liniștea turnătorilor, de parcă asta mi-am propus! Iată-mă și vinovat că vreau să știu a cui e mâna care a scris lucruri ce mă puteau lipsi de libertate! Mai trebuie spus că acești inși mi-au expus punctele lor de vedere cu mânie, dar și cu o spaimă greu disimulată, de unde am tras concluzia că, la rândul lor, poate au vândut pe cineva, că le este teamă de leacul mărturisirii. Pentru mine, dialogul cu acești cunoscuți a fost o experiență terifiantă. A fost un dialog arid, pieziș, zgrunțuros. Pe general, încă nu se vrea analizarea colaboraționismului. Am întâlnit, însă, și pe alții care au fost de altă părere, care au înțeles nevoia mea de a clarifica trecutul, de a mă putea despărți de el pentru a avea un prezent normal. Vorbă să fie, că nu numai eu simt această nevoie. Sunt zeci, poate sute de mii de români, puși în situația paradoxală de a fi tot ei învinovățiți pentru că vor să știe de unde le-a venit un plus de suferință. Hâtrul Mark Twain, într-un moment în care va fi fost copleșit de candoare creștină, spunea că iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o! Mai frumoasă definiție nici că se putea! Dar, până la acest punct, de magică sublimare, calea e lungă…

Pot spune, fără a greși, că am aflat atât de multe lucruri, din varii surse, încât îmi explic de ce România anului 2008 arată așa, de ce corpul social este tot cangrenat și după 18 ani de la despărțirea de comunism. Astfel, pot spune că mai mult de o treime intre informatorii pe politic, educație și cultură sunt folosiți și azi – evident, șantajați fiind. Puterea șantajului este mare pentru că puterea credinței și a moralei este mică în acești nefericiți și nici nu vor să îndrăznească întru cele care-l reașează pe Om în firea sa ne-păcătoasă.

Puțini au avut puterea creștinească de a-i cere victimei iertare, pentru a se putea împlini o temeinică reconciliere. Modelul de reconciliere propus de clasa politică s-a vădit a fi unul ipocrit și caduc. Corpul clerical, singurul în măsură să repare socialul hărtănit de suspiciune, vinovăție și nedreptate, să refacă armonia socială, din păcate, este căzut sub povara propriei vinovății nerecunoscute. Ca și cum faptele clericilor ar fi în afara economiei mistice.

În această pagină aveți și fotocopia primului denunț, semnat Informator Albert. Cele descrise de acesta, cu zel și chiar cu umor involuntar, îmi sunt cunoscute și m-au ajutat să-l identific pe Albert chiar și dacă nu aș fi primit identitatea informatorilor.

Ai fi putut rămâne un om bun, Albert, dacă pentru greșelile tale nu ai fi plătit denunțându-mă pe mine pentru că vroiam să fiu liber. Dar, după cum veți vedea cu ochii dumneavoastră, Albert a atras în colimatorul Securității, deodată cu mine, și alte persoane publice importante. În economia textului, face voit greșeli de exprimare și de ne-conformitate cu adevărul, pentru a-și camufla identitatea. Și, spre știința tuturor, nu numai că și-a albit greșelile personale, a avut chiar și un ce profit! Adică a primit bani pe vânzarea de frate.


MINISTERUL DE INTERNE Strict Secret
Inspectoratul Județean Argeș
- Grupa 0544 –
Informator: „Albert”
Primește: Cpt. T. Alexandru
11.04.1985
NOTÃ – Copie

Referitor la „poetul” SIBICEANU AUREL, domiciliat în Pitești, Calea Bascovului, bloc Q 4, scara A, etaj 4, ap. 20, informez că ieri 10.04.1985 am fost pe la domiciliul lui în jurul orei 20,00 și am discutat despre poeziile pe care le scrie, și mai ales despre acele poezii de suflet care nu le ține la vedere și care toate sunt de natură mistică, unele făcând chiar și referiri voalate, în fapt nemulțumiri, față de conducerea actuală a statului nostru. S-a arătat dispus să redacteze o selecție din asemenea poezii în scopul scoaterii lor frauduloase peste graniță, pentru a fi publicate în diferite tipărituri, mai ales de nuanță religioasă, cum ar fi cele ale societății Unirea din Viena. Mi-a sugerat chiar realizarea unui microfilm și momentan nu am insistat asupra modalității în care ar putea să-l realizeze, un microfilm necesitând și un aparat și rolfilm special. Își dactilografiază poeziile cu ajutorul unei mașini de scris marca Consul, luată împrumut de la un prieten a cărui identitate nu a dezvăluit-o. Este un adept fervent în primul rând al religiilor indiene – vezi separarea intelectualului de lumea din jur și intrarea în Nirvana. Cărțile pe care le studiază în mod frecvent sunt cărți tipărite la noi, mare parte înainte de 23 august 1944, iar folosirea lor este tendențioasă, folosind doar acele aspecte, chiar răstălmăcite, care pot accentua propaganda religioasă. Menționa acum câteva luni că ar fi în relații strânse cu un anumit cerc de indianism din Pitești, cerc din care ar face parte și un anume B. Alex., din Pitești, Cartier Găvana, bl. x, sc. y, etaj q, ap. z.(1) După afirmațiile lui, acesta ar lucra la Arhivele Statului și ar fi posesorul centurii negre la karate. Este căsătorit, soția lui lucrează ca pictoriță-vitrinieră la Centrul de Pavoazare. Are un copil care stă la socrii. S-a angajat de 6 zile la Petrochimie, după o perioadă de trei ani și jumătate în care nu a lucrat nicăieri; după spusele lui s-a angajat pentru că nu-i mai ajungeau banii să-și cumpere cărți. Are publicate la editura Litere, cheltuielile de publicare fiind suportate de el, două volume – Aflările – 500 de exemplare și Ziua Cuvântului – 1979 – 535 exemplare. Mi-a arătat un nou volum de poezii pe care intenționează să-l publice în aceiași manieră, dar din care nu fac parte poeziile mistice despre care am vorbit deja. Are cca. 32 de ani, apartament proprietate personală, destul de bine mobilat. Susține că este în relații bune cu CEZAR BALTAG, critic literar – e cel care a prefațat Istoria Religiilor. A făcut parte din cenaclul Liviu Rebreanu, timp în care era în relații intime cu Laura C., o altă poetă din Pitești domiciliată prin cartier Războieni – dar în ultima perioadă a rupt relațiile cu cenaclul din motive neprecizate. Este în relații apropiate cu fostul profesor de filozofie Vasile Călinescu, un alt nemulțumit care are „literatură de sertar.”
11.04.1985 ss. Albert
N.O.
1. Nota în copie se va exploata la serviciul I
2. Informatorul a fost instruit să-l determine pe Sibiceanu Aurel să-i pună la dispoziție poeziile pe care le are acasă, caz în care le va prezenta organelor noastre;
3. A fost instruit să stabilească cercul de relații al acestuia precum și modalitatea prin care preconizează să scoată din țară aceste scrieri.
11.04.1985 Cp. T.A.



Notă: Cezar Baltag a fost poet și traducător, informatorul Albert îl prezintă drept critic literar în mod intenționat.

1. Din motive de protecție a persoanei am suplinit cu litere adresa acesteia.