pentru că e săptămâna patimilor

eu încă te mai chem, fără voce
sau lacrimi, să mă salvezi,
să mă salvezi de-o viață
și-o moarte fără niciun sens.

pentru că e săptămâna patimilor,
eu încă-mi imaginez cum ar fi
să apari, să mă smulgi din
durerea asta orfană și oarbă,
să-mi ridici pedeapsa de-a trăi
pironită în amintirea ta;

la un moment dat, crucea asta
a privirii tale se va frânge
sub greutatea durerii și mă va
sfâșia în mii de bucăți,
bucăți care vor striga după tine
în continuare, într-o veșnică

săptămână a patimilor.

adevărul e că nu am niciun
motiv nou sau original ca să
te conving să te întorci
sunt doar niște clișee obosite

afară plouă cu draci și sfinți
reduși până la lacrimi,
iar mie mi-e mai dor de tine
decât de viață însăși...
te chem într-una, pentru că

nu degeaba e săptămâna patimilor.