habar n-am pe ce lume trăiesc. uneori mi se pare că trăiesc într-o lume a picioarelor. tropotesc de mama focului să mă simt cu picioarele pe pământ. dar tot nu sunt sigură. e o lume în care aripile sunt în plus. zborul se interzice prin lege. căderile sunt la ordinea zilei. și totul din nepăsare.

cine sunt eu să-mi pese? cum de-mi permit?! habar n-am. ți-am spus că nu știu pe ce lume trăiesc. anyway, e o lume în care poeții mor. aripile sunt grele și interzise. orbirea e necesară. asfalt peste tot. nu călcați pe iarbă. care iarbă?! oricare. nu o mai călcați!

mâine picioarele mele vor sări peste clipe ca într-o cursă cu obstacole. voi alerga necontenit spre tăcere prin coridoare lungi cu mame și fii întinși pe targa ambulanței portocalii. voi asculta ritmul unor inimi care bat în neștire. voi aștepta până-mi va veni rândul. infirmierele vor dezinfecta cât de cât ziua va mirosi a clor.

așa că lumea va rămâne o noțiune incertă. habar n-am cum să mă comport cu ea. poeții se sting printre absențele noastre. noi nu zicem mare lucru. crucile noastre abia dacă pot străbate aerul plin de narcise. murmurăm apusul. zilele par niște cărămizi în care cresc fluturi. poeții răsună din zidurile acestei lumi despre care nu pot să zic. nimic.