cred că vine o vreme când realizezi că execuți sau ai executat un salt
nu mortal
doar de trecere de la o etapă la alta
și ai certitudinea, nici măcar impresia, că și cei pe care-i cunoști fac asta,
că li se întâmplă sau li s-a întâmplat asta
și le zâmbești
chiar dacă sesizezi o oarecare încordare pe chipul lor, o judeci din punctul tău de vedere
ca firească
normală
doar execută saltul, nu?
aici greșești.
o dată pentru că judeci după tine
apoi pentru că nu te prinzi că ei nu numai că nu sunt în miezul niciunui salt
ci
..tot acolo.

undeva unde ai fost și tu
cândva
cumva
ca ei.

de ce dintr-odată ai impresia că realmente execuți un alt salt
de data asta chiar unul extrem de periculos
fără plasă de siguranță?!

poate pentru că te trezești singur

cu ochii celor de cândva
- care sunt în același loc uitat
în timp
în spațiu
în ei -
ațintiți spre tine.

simpli spectatori.