Arta nu poate fi prețuită în bani. Cărțile nu ar trebui vândute. Atribuind o valoare pecuniară unui bun prin excelență spiritual, îi răpești o parte din aura lui inefabilă, care îl face inestimabil. E ca și cum ai coborî un înger din azur și l-ai obliga să meargă prin noroiul drumurilor.

Și totuși cărțile, chiar și cele mai puțin mundane, cum ar fi cele de poezii, vor fi în continuare vândute în librării sau chiar pe tarabe improprii, așteptând acolo răbdătoare, acoperite încet-încet de praful vieții, să fie răsfoite de cititori care devin însă din ce în ce mai puțini, mai indiferenți. Și mai triști...

Cărțile nu ar trebui vândute, ci dăruite oamenilor, pentru a-i face mai sensibili, mai buni. Oameni care, în goana lor perpetuă după bani, plăceri și senzațional, nu vor avea totuși timpul, ori nici măcar dorința de a le deschide.

Cărțile nu ar trebui vândute, ci dăruite celor care le iubesc.

Dar acest lucru nu se va întâmpla, probabil, niciodată. Și asta pentru că poeții, chiar dacă par uneori ființe nepământești, nu sunt îngeri, ci oameni care trebuie să trăiască.