cu simțurile descătușate
spre cer suie
copacul din mine

cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agățat de o lumină
vreau să rostesc: viață
cuvintele ard
și flacăra mută
se stinge în semn de iertare

...și iată-mă alunecând adânc
în liniștea lucrurilor

***

Adriane, sunt versurile de suflet dăruite, la Felix, în vara lui 1978, vara în care ai plâns...

*tinere, sunt doar o iluzie pe pământ*, așa mi-ai spus.

să ai liniște acolo unde ești și să veghezi mereu asupra cuvântului!