există înghețuri
de o spontaneitate prestabilită
umbra care trece parcă prea lent prin colțul ochiului
presentimentul unui abandon
totuși îți zici nu,
știi că asta-i vocea nu a
umărului drept sau stâng
sau a unei alte nuanțe intermediare

cine mai știe plecările de noapte vârtejurile
tocurile mai hotărâte decât un pluton de execuție
obișnuita sinucidere imaginară cu melodrame largi
pe adresa unui bărbat capricios cât un public de imens succes
acum ești altundeva ai învățat
zâmbești
simți că mai e
puțin până la declic

rochia e un frig un șarpe constrictor și
până la urmă asta se întâmplă
cheița merge până la capăt te rotești
îngâni ultimul cântec și
rămâi înțepenită caraghios
în vitrina înghețată a nopții