ieri spre asfințit
îl văzusem pe bunicul
plecând cu pușca pe umăr
cătrănit rău de tot

azi trece de cu zori pe la noi
mă cere de la mama pentru-o drumeție
spre locul unde împușcase vulpea

încerc să calc pe urmele lui
prin zăpada până la genunchi
mai mult țopăind printre ele

nu pot înțelege de ce răzorul
cu salcâmii tineri e-atât de trist
mai cu seamă la vederea spinilor

din loc în loc văd câte-un punct roșu apoi
punctele roșii se-îndesesc pe albul infinit

cu fiecare
îmi răsare câte-o nouă întrebare
la care bunicul aduce îndată un răspuns
parcă dinainte pregătit

groapa mare în zăpada înroșită
unde roșcata și-a scăldat blănița
e mărturia chinului
greu de imaginat pentru copilul din mine

bunicul îmi vede fața
scrijelită de durere
mă duce mai departe printre spini
îmi spune supărat
vezi fulgii de-acolo
sunt fulgii găinilor
furate de cumătra

o să rânjească spre noi de-acum
în fiecare zi
împăiată
la loc de cinste