la început mi-a fost frică
dar asta nu l-a oprit a continuat
să-mi vorbească pe tonul ăla
monoton liniștitor cu vocea lui
joasă încolăcindu-mi vertebrele reci
mi-am apropiat genunchii m-a
mângâiat o vreme pe păr fără să
înceteze să-mi vorbească

glasul lui pătrundea lent între cărămizi
desprinzându-le una câte una
făcându-le să cadă și să
se sfărâme fără zgomot
cuvintele pluteau undeva deasupra

m-a ridicat în palme și m-a
purtat până m-a adus la marginile mele
s-a așezat acolo și am privit
amândoi spre adânc în timp ce-mi vorbea
despre noi și nu mi-a mai fost frică

vântul devenise tăios ca o bucată de gheață
și-a închis palmele în jurul meu prinzându-mă
într-un glob și îl aud vorbind și acum cuvintele
trec fără greutate prin zidul meu circular de
căldură și mi se scurg printre vertebre ca o muzică
fluidă pe care o voi asculta până la sfârșit