vin către tine, frate mai mare
cu brațele pline de iarbă crudă
în vreme ce ordonezi faptele
călărind gol pentru a doua oară
să poți reduce marile trăiri la fumul ce iese prin țeavă
-în fond sunt un om bătrân care se destăinuie

***

rezemat de acoperișul oblic
peste lapte și urzici
încercuiești în roșu urma
unei autopsii
căutându-ți adăpost nou într-o parte, spre râu
-totul pare străin, plumbul se strânge între degete

***

îmbrăcămintea din sticlă se golește ușor
pe unde trec într-ale mele
pomenindu-ți numele
dulce și cleios, cu bună știință
-am încercat cinstea celuilalt cu unghiile
unghii pe care le mai privesc ascunzând leul în năframă

***

ard încet, cum ceilalți, așa sunt legile
amestecând moartea de om cu obiceiurile
doar urechile sunt de noi
și fiecare întrebare nouă are un punct galben
ce dă roade
sau o pădure în care ne ascundem caii
și alte lumânări

**