Realizezi cat esti de singur,abia atunci cand simti ca sufletul iti plange intr-o disperare surda,iar langa tine nu e nimeni sa te stranga in brate,sa-ti spuna o vorba care sa-ti alunge tristetea,cineva care sa zugraveasca pe chipul tau macar un zambet fals.pleci capul in jos,iar din ochii tai se desprind mii de lacrimi amare, lacrimi ce desprind farame din inima ta.Atunci stai singur in monotonia camerei, incercand sa gasesti o speranta, dar te intrebi pt ce, pt ce ti-ai mai dori sa te ridici de jos cand stii ca toate vor fi la fel.Lipsit de putere,cu tristete in suflet si lacrimi pe obraz,realizezi ca poate nu are nici un rost.Te simti dezamagit,te intrebi de ce viata ta e cladita pe un noian de suferinte,de ce trecutul il simti ca in ziua cand toate s-au petrecut ?

Cauti cu disperare un raspuns,vrei sa-ti gasesti puterea de a putea spera,dar constati ca nimic nu mai are rost,ca viata ta e o epava,iar pt tine trecutul s-a oprit intrun prezent etern… Te intrebi,poate,cine e vinovat de toate astea,dar intrebarea ramane fara raspuns. Iti analizezi viata si iti dai seama ca in mare parte esti vinovat de tot ce ti s-a intampla,poate ca intr-un fel e felul vietii de ati cere o plata pt toate greselile pe care le-ai facut.. iar tu nu mai poti schimba nimic, poate doar sa-ti accepti destinul asa cum e fara sa schimbi nimic.

In prezent, singuratatea este pe culmi. Lumea in care se misca omul, il ajuta sa ia chipul singuratatii. La serviciu este nevoit sa lucreze in cubiculum (patru pereti demontabili) in fata unui calculator, lipsit de prezenta altor oameni. Daca nu s-a ajuns la implementarea peretilor demontabili, omul prezent in birou se multumeste sa taca, sa nu mai faca complimente colegelor, pe motiv ca poate fi interpretat ca hartuire sexuala. Iar aceasta hartuire este pedepsita de Regulamentul Intern cu incetarea contractului individual de munca. Asa ca lucreaza printre straini.

Este nevoit sa lucreze cat mai mult din zi, suficient sa nu-si vada aproape niciodata vecinii. Nu se revolta impotriva programului de lucru pentru ca isi aminteste ca siguranta zilei de maine este data de cat trudeste astazi. Asa ca locuieste printre straini.

Munca pe care o depune este stresanta si istovitoare, nu-si permite sa le raspunda parintilor la telefon. Sambata si duminica, nu are timp sa comunice cu ei sau cei dragi, pentru ca trebuie sa participe la diverse instruiri, actiuni menite sa construiasca echipe performante in compania din care face parte. In realitate, compania nu da doi bani pe calitatea sa de persoana unica, o intereseaza doar acea parte din ea care ii poate servi scopurile. Si asa ajunge sa fie un orfan.

Daca vorbim de omul pensionat, trebuie sa spunem ca nici acesta nu este ferit de singuratate. Prefera sa nu deschida usa. Si asta pentru ca intalnind la tot pasul primejdii si amenintari, ramane lipsit de increderea in oameni si prefera sa nu mai comunice cu ei.

Singurătatea este o stare complexă, iar fiecare persoană o trăiește cu o intensitate particulară.

Sunt momente când avem nevoie să fim singuri, pentru a ne ­pune gândurile în ordine sau pentru a ne regăsi pe noi înșine. În aceste situații, solitudinea funcționează asemenea unei școli în care învățăm să devenim mai responsabili și să luăm singuri cea mai potrivită decizie pentru propria persoană.

Când singurătatea devine greu de suportat poate fi o consecință a faptului că depindem prea mult de ceilalți și nu știm ce să facem cu noi înșine atunci când ne trezim deodată pe cont propriu, de exemplu.

Dimpotrivă, unii dintre noi aleg singurătatea ca pe un stil de viață, ca pe o opțiune necesară ­după o relație dezamăgitoare, de pildă.
Alteori, singurătatea se furișează în viața noastră din pricina despărțirii de o rudă, de partenerul de viață sau de un prieten. Ne putem simți izolați sufletește și atunci când suntem respinși ori excluși de persoanele din jurul nostru sau când chiar suntem singuri în cadrul cuplului.

Tu prietene cat de singur esti ?

(alcatuit din mai multe surse