încerc să pătrund un dincolo care-mi pare impenetrabil,
ascuns parcă spre a-mi face misiunea dificilă.
nu mă descurajez,
trec prin zid ca prin aer
nu țin cont de cucuie,
am învățat;
direcționez atenția spre orice
și durerea dispare.
mă întorc
în spațiul de siguranță,
o cochilie.
nu-mi plâng de milă
n-aștept,
cum spune Exupéry, la începutul Citadelei,
compătimiri, mândră de rănile mele.
sunt, până la un punct
apoi,
mă construiesc.