cartea pe care o citești
e viața ce-o scrii în timp ce-o citești
sau cum este scrisă fără a ți se cere consimțământul
citești și nu îți vine s-o lași din mână, amâni finalul lecturii
dar nu te poți opri din citit și nu doar că e fascinantă
dar e și singurul lucru palpabil din toată utopia
pe care o citești...
uneori
te-ntorci să mai recitești câte o pagina,
să mai revezi câte un capitol
dar cartea curge în continuare târând clișee perimate în goana ei
de ce se citește așa de repede?
de ce pare ce-a mai frumoasă carte citită?
de ce literele se tânguie, paginile suspină și carnea urlă?
sfârșitul inexorabil se apropie
cartea ta se va adauga miilor de alte cărți de pe raft
cine mai are timp de lectura ei
când fiecare e ocupat cu propria-i lectură?
fiecare carte ar fi putut fi scrisă altfel
povestea ar fi avut altă finalitate
altă limpezime, alte personaje
dar asta e, a fost scrisă
și-acum,
o ultimă pagină, un ultim paragraf
o ultimă suflare, ultimul punct
și totuși...
a meritat citită