Un grup de oameni religioși au decis astăzi că, deși este omnipotent, creator de lumi, centru al universului și entitate supremă, divinitatea lor, domnul imaginar Mahomed, trebuie apărat cu pușca de ironie și caricaturi.
Cumva în opera lui cerească mărețul nu suportă să fie luat în tărbacă, fiind incapabil, în lipsa oligofrenilor magrebieni cu bani de cartușe să se apere singur eventual cu vreo două trei trăsnete în șalele blasfemiatorilor.
Noroc cu gândul bun al flăcăilor cu turban de s-a putut întoarce bărbosul la terminarea Coranului, partea a 2-a.
Cum o merge oare creierașul de religios?
Eu de exemplu cred că dacă ar exista cu adevărat lui dumnezeu i-ar păsa la fel de mult de considerațiile noastre despre el pe cât îmi pasa mie de impresiile pe care i le fac pisicii mele.
Nu că violența ar fi ceva nou.
Într-o lume în care este acceptabil pentru noi să vedem cum se trage cu rachete în case si cum mor copii, e drept inferiori, iraqieni sau afgani, pentru democrație și mai ales petrol, uciderea unor oameni de cultură este un fapt probabil firesc.
Pare că mai avem nevoie de câteva secole de evoluție ca specie.
Sau milenii.