S-a stins lumînarea dar înainte a luat foc fața de masă. Și nu mai știu ce-i adevăr și ce minciună în ce ți-am scris. Totul e atemporal. De parcă s-a deschis o poartă spre un timp fără timp. Luat la întîmplare devi și tu unul din toți ceilalti semănînd dar detașîndu-te de ei într-o culoare albastru-verzui. Semeni cu apa clară în care mă scăldam astă vară, și-mi pătrunzi încet în locuri intime ca gura, urechea… mintea mi-e confuză și nu mă pot concentra. Ce-ti pasă ție de gîndurile mele fugare, sînt fluturi ca moliile, deosebirea e ca-s colorați și formează nori colorați în albastru, ciclam, lila, galben, turcuaz, și fură și gîndurile altora. Supărarea e că nu țin mult, se scutură praful de pe aripioare la prima ploaie. Și cum plouă vara asta nu se încurcă, nu mai ramîne nimic din minciunile mele. Ce rău îti va părea că am fost fluture topit în ploaia lacrimilor tale.