timpul trece agale pe plaja uriașă de la spate ai zice că nu e decât
moșneagul cu dureri de șale umil cerând păsuire
de la pasăre de la ape de la inocența copilului scufundat în viață ca-ntr-un leagăn

e de ajuns să-ți apropii auzul de văgăuna cochiliei
și te vei încredința. nu ție...
un foșnet o prăpastie trecerea în imponderabil

agonia este un fel de orgasm
altfel cum ai simți laolaltă divinul și nimicnicia?

abisul și cerul sălășluiesc pe aceeași canapea
între coapsele fragede sau în inima care se oprește doar să asculte
viața strecurându-se. în marea absență. în realitate, experimentarea minunii când

spaima este alunecarea continuă spre dimensiuni în care trupul se dizolvă până la concept
zeul ascuns al lucrului moale cald albastru nealbastru într-un fel sau în celălalt
pe care ți-ai odihnit sau sporit angoasele

plângem plângem ne transformăm curțile în biserici
acum știm nu toate rănile devin cicatrice
rămânem vii să ispășim trecând prin toate înțelegerile neînțelese
avem nevoie de Mamă de Iubire de Dumnezeu