culorile cerului s-au strâns în jurul unui foc de tabără și așteaptă răsăritul
firul de iarbă se-nchină până la pământ și-și varsă bobul de rouă
ultimul cuvânt apare șters ca toate fotografiile sepia

poate că te aștepți să-mi mai amintesc ceva
acum când cerurile și-au luat straie cernite și au pornit în pelerinaj
dar ploaia spală totul luând culori și cuvinte cu ea

cineva mi-a-ncurcat substanțele și mi s-au întunecat toate cuvintele
o viață inutilă, cuvinte supraexpuse, film stricat, hârtie aruncată
și toată munca mea se pierde printre pete și umbre seci

am dorit, am crezut că ochiul meu poate păstra viața așa cum e
eternitatea a fost inventată pentru a mima opoziția
așa că, asemeni oglinzilor mincinoase, crapă-se ochiul furtunii în mii de gemete

iubirea este o luptă continuă
și tu știi că nu vei avea pace-n suflet
atâta timp cât liniștea nu are semințele încolțite

păstrați-vă fotografiile până la judecata de apoi pentru că eternitatea e obositoare