așa că
obișnuiește-te măcar 1 dată pe zi
să nu obții de la mine mai mult decât
primești din partea celui care impersonal
îți răspunde la salut
păstrează imediat discreția maximă chiar dacă
tu ai o mie de răni de împărtășit sau doar
spectacole neinspirate pe sârmă

privește-mă ca pe un tablou:
„Surâsul împietrit” / „Amazoana și tastele” / „Mme de Pompadour” și așa mai departe
îți poți imagina orice
ca să scapi de singurătate... de tine însuți...

respiră-mă ca pe un aer mult prea ozonat
coboară mai apoi repede-repede
(știi prea bine: nici acum nu te-ai obișnuit cu înălțimile)

apropie-te ca de un gard electric
ca de un „Not responding!”
ca de o prăpastie

sfiește-te sau nu!

și...
nu-mi reproșa
că m-am schimbat
din câte știu
port același număr la pantofi
mă nasc constant în miez de vară
nu sunt matinală...
e dreptul meu acum
să nu plâng / să nu vorbesc / să nu te iubesc / să nu te huidui
alege:
rămâi sau pleci!?