uimise asistența cu vocea lui calmă
versul curgea lin
când ca o șiroire din streșini
când clipocind ca izvorul
când ca un râu
răsucind metafore în adânc de bulboane

îl ascultam fascinați minunându-ne
cum aceleași cuvinte gândite de noi
prindeau alte înțelesuri la el
și spuse păreau atâta de noi
de parcă gândite și spuse
păreau prima dată...

avea un pulover pe el
pantaloni fără dungă
și pantofi maron scâlciați
părul bălai leonin
încadra neglijent chipul un pic
buhăit de nesomn de rachiu și de vin
dar imaginea asta de total anonim
sub rostire-l făcea de-a dreptul divin...

ca tot omul mânca și poetul la masă
în cercul restrâns...
era printre noi
ca în orice cenaclu
unul cu nasul pe sus spilcuit
la patru ace tot timpul
închipuit cel mai mare poet
al neamului încă în viață
invidios bănuiesc
de la minus la plus infinit
îmi dă un ghiont discret pe sub maasă
și-mi spune-n ureche șoptit în derâdere
"ia uite cum stă cu unsoarea pe barbă"

l-am privit
avea în priviri o satisfacție diavolească
găsise el motivul suprem
să coboare divinul în mocirla lumească
și nu m-am putut abține
șoptit i-am zis:
"aurul e aur și când poleiaște altare
și când stă ascuns într-o traistă...