zilele foarte fierbinți și-au pierdut culoarea din obraji
soarele arde retina, lăsând un gol imens în suflet
prin care până și ecoul se pierde
pârjolit de sete

amintirile palmelor prefiră nisip pe mormântul clipelor
erau vremuri când dorul se oprea la umbra lor
împletind nopțile în funii groase

buzele sărută umbra unui gând abandonat
distanța se aruncă-n hăul dezordinii
adâncind turbioanele sângelui

carnea se scrumeste scriindu-și pașii în cenușă
templul suspină amintindu-și de reconstrucția promisă
ofrandă uitată pe tâmpla rugurilor

nopți sufocante dezvelesc sufletul de firesc
dorul se ridică din cățui certând tăria cerurilor
vise lopeți bat ritmic valurile vieții
împingând trupul bolnav către o nouă zi