aveai șapte picioare și un creier
neobișnuit să controleze mișcări haihui
dincolo de tărâmul ancestral

ți-ai descrețit neuronii cu un cui ruginit
doar doar vei putea să înaintezi cu toate deodată
prin inimi suflete
sau oameni goi sfătuitori de bine
în cumpănă

acelora care au ieșit din cuvânt
(să te împingă spre vieți nicicând visate)
le-ai smuls aripile și tălpile lor le-ai cusut
de pielea ta setată pentru mersul de reptilă
și ai crescut în drum sub ceață
picurând lacrimi
la rădăcini de vârf de literă
sau sunet
sau om naiv în soartă

după o vreme
nopțile în care i-ai împins se vor aduna
vor curge pe pereții străini ca umerii goi ai ploii rămase
iar tu îți vei așeza membrele dezarticulate
în toate punctele cardinale
sperând la cai din stropi lună de mare
dar vei rămâne
trunchi ciuntit în plasa groazei
țesută prin zâmbetul de păianjen
ce a acoperit
întotdeauna
mania...