du-te noapte plină cu aburi și mărunțește fiara care buzele-mi sfarmă: vise trecătoare prin lumi străine. du-te singurătate și presară secrete cailor flămânzi de libertate. evadarea s-a ghemuit în suflet. în gară a rămas sufletul. echilibrat, el își duce în spate valul zilelor. du-te mânie și fă-mă orb în fața durerii. trup dezbrăcat de mantia sfidării, trup răpus de măști incoerente, du-te și plămădește șuieratul șerpilor în pustietate. ce am să fiu? o fibră? atom? o piatră? amintirea bătrânului de la malul mării? secundele stau la pândă. pe pereți, grațiile au încremenit. vorbele devin bulgări și doar o femeie știe să topească în ochii ei îmbătrâniți, lanțuri de lacrimi. o floare de cireș s-a dus în vânt și lumea se miră de nebunia pașilor umblând printre străini - pătând cu sânge urmele, dar du-te poveste sfântă a vieții și taie-n patru fugara mea venire, fugara mea plecare.