femeia m-a luat în brațe
deasupra ei păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea își punea marea speranță
am tăcut cu privirea păstrând între sâni
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolțeau două gânduri ca două neamuri dușmane
iubirea m-a prins de călcâi amețită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple
la tine domnul meu totul e negru