Îs țărancă și iubirile mi le țin, pe fiecare, într-un ghioc
printre straturile grădinii, status quo o rochie
foarte roșie, și obrajii în lacrimi,
am trecut
ca de obicei
în picioarele goale
desculță,
mă fac acum levănțică și toate dorurile îmi spăl
și îmi scobor busuioc drept din cer
căci iubire este
semințele ei sunt și e în plinătate din ele
peste ele am turnat
un pic de parfum de uns, cu el, gleznele
drept de lângă gleznă, l-am luat și l-am rădicat
ca să ung, cu el, tulpinele florilor
o să pun acum stratul
din
care vor îzvorî din vrejurile unei vrăjitorițe înțelepte
pentru că Ioan și cu Petre erau amândoi vraci iar
poveștile îi vin, doar ei, râu, împotrivind-se;
și tânără
foarte de tânără
voi planta desigur
usturoi păsări de ciocănit cireșele prieteniile sunt despre ai graurilor
și planta care untișor se numește
și nu vei mai ști
despre mine
decât în septembrie;

(când mă voi întoarce, cu mers legănat,
din grădini)
(când îmi voi lăsa, cu un pas, paradisul, grădina
viețile informale sunt indiscutabil plictis)


nu vor mai fi prea multe de spus.