Neantul din nimic este micșorat de 0-uri, non-sensul lui explică neființarea, clonele lui sunt golurile pe care realul le umple cu substanța sa, de aceea să scăpăm de reziduuri, deșeuri, minusuri și defecte prin dezplierea lor de pe ființare și proiectarea acestora în neant.
Neînceputul să-l transmigrăm din neant în nefiindul care este despărțit de fiind printr-un 0 universal cu rol de transmutare a minusurilor în plusuri.
Când neînceputul traversează 0-ul și își începe ființarea, prin om curge timpul propriu legat la mecanismele vieții.
Hedonismul ar fi o doctrină interesantă și minunată dacă ar lua în considerare pe lângă plăcere și alte ipostaze existențiale precum vocația, plenitudinea, beatificul, veselia și entuziasmul.
Omul dacă ar fi numai plăcere repetitivitatea ei ar micșora-o până ar dispare și dacă omul ar insista să asimileze plăcerea aceasta s-ar transforma în idiosincrazie și repulsie.
Din fericire viața omului are calitatea diversificării și complexitatea ei atrage sincretismul în vocație și plenitudinea în satisfacție care depășesc calitativ și ca intensitate plăcerea grosieră și rudimentară asociată cu viciul.
Timpul din viața omului taie miriade 0-uri din timpul veșniciei, iar intervalul vieții se comprimă prin neființă și se extinde prin perenitate pe care omul ar vrea s-o atingă, însă sistemul lui ființial este acordat la efemeritate și nu la perenitate.
Bolile sunt direct proporționale cu vârstele oamenilor, astfel bătrâneții i se suspendă viitorul de dincolo de intervalul existențial unde activează nefiindul, neființa și neviața.
Dacă am deține forțe pozitive colosale acestea ar induce în viață miraculosul cu efect de panaceu, astfel omul și-ar distruge limita ființării și ar aluneca fără forțele de frecare ale bolilor înspre veșnicie.
Privirea fără niciun obstacol ajunge la unele stele desfășurată pe distanțe de mii de ani lumină.
Privirea unui om obtuz este obturată și micșorată la câțiva zeci de metri, dincolo de ei văzutul devine nevăzut și înțelesul neînțeles.
Oamenii ignari nu-și conștientizează privirea, se uită la lucruri, dar nu le văd, căci conștiența lor s-a transformat în inconștiență și ignarii văd totul ca într-un vis și este de mirare cum de nu eșuează în spațiile irealității.
Privirea le conferă ochilor dimensiune, perspectivă și viziune, iar ochii sunt apanajul materialismului, în timp ce privirea este acordată la spiritualitate.