Urmăm un scenariu indecis de prea mult timp,
inspir și expir încercând să mă calmez,
clipesc des și îmi număr degetele de la mâini, luminițele din tabloul cu un oraș aglomerat și viu cum poate nu va mai fi.
Ei spun că suntem liberi, eu râd nervos.
La tv numai știri cât să păstreze iluzia/ teroarea, fake news sau adevăr, e un ocean plin de deșeuri în care te zbați să vezi ceva viață marină,
un peștișor auriu, o speranță anemica.

Acasă nu-i safe, nici pe străzi.
Ma cuibăresc lângă tine și dau play la un episod din Friends.
Aprind o lumânare într-un colț de cameră și îmi amintesc de ai mei.
Închid ochii și îmi amintesc că suntem închiși într-o țară străină, într-o casă cu oameni nefericiți.

Nu-i totul pierdut, îmi spun.
De la fereastră văd un copăcel ciudățel înflorind,
un bătrânel hrănind peștișorii din acvariu,
două fetițe sărind pe o trambulina
și îmi sare și mie inima de bucurie.

Ce bine e uneori să îți permiți să fii naivă.